Realitatea e dura.....(pentru unii)

Nu puteam sa nu copiez aici spre lectura voastra acest text a lui Ioan T Morar din Academia Catavencu....e savuros:


Ardelenii se puteau naşte în RAI
Ioan T. Morar

Io îs ardelean din tată-n fiu. Numai că fiul meu, deşi este produs, integral, de părinţi ardeleni, se consideră bucureştean: da, s-a născut în Bucureşti. Aşa că nu pot ataca foarte tare miticii, că am şi eu unul în casă. Dar o paralelă tot pot face. Pot să demonstrez ce am făcut noi, ardelenii, pentru el, bucureşteanul: l-am crescut, l-am îmbrăcat, l-am dat la şcoală, l-am îmbrăcat din nou, cînd i-au rămas hainele mici, l-am plimbat prin excursii, i-am dat bani de buzunar. Şi, evident, l-am găzduit. Aşa sîntem noi, ardelenii, am făcut multe pentru bucureşteni. Pentru munteni, mai pe larg.

Nu vreau să jignesc pe nimeni, voi continua doar cu analogia faţă de situaţia din familia mea: noi, ardelenii, v-am dat la şcoală pe voi, bucureştenii. Că Universitatea din Bucureşti o fost fondată de un ardelean, Gheorghe Lazăr, din Avrig. Ei, ştiţi ceva, socrul meu o fost din Avrig, no. Şi un văr primar de-al soţiei mele îi primar în Avrig. Deci nu mă laud, nu ne dăm mari, dar noi, ardelenii, chiar v-am făcut şcoală, nene! Ca să vă puteţi întîlni la Universitate, ca să puteţi face staţie de metrou şi chiar Revoluţie, noi, ardelenii, am pus baza (vă rog să nu faceţi bancul ăla că voi aţi pus acidul, că nu ţine!).

Deci, v-am dat şcoală, v-am dat şi imn. Că doar imnul ăsta de acum nu zice „Deşteaptă-te, mitică!“ şi, în vreme ce voi v-aţi luptat să vă miticiţi, noi, ardelenii, ne-am luptat să rămînem români. Şi dacă tot v-am făcut şcoală, v-am dat şi ceva literatură, să nu vă plictisiţi: Slavici, Rebreanu, Coşbuc, Agârbiceanu. Să aveţi ce da elevilor la română la Bac!

Iar bătălia a fost pe toate planurile. Pentru că dragostea, chiar şi cea de ţară, trece prin stomac, noi ne-am luptat cu papricaşul şi cu gulaşul, în vreme ce voi o dădeaţi cu şaormele şi cu, pardon de expresie, rahatul (în sensul plăcut, de lokum) turcesc. Dacă şed şi mă gîndesc mai bine, poate că merităm să faceţi mişto de noi. Că sîntem mai înceţi, în general şi mai rari la vorbă, în special. Chiar merităm să ne luaţi peste picior şi să ne lipiţi eticheta de fraieri. Sîntem fraieri de tot.

Şi cel mai tare moment cînd am fost fraieri e ăla cu Marea Unire. Ne-am unit cu voi, în loc să facem Republica Ardealului Independentă (prescurtez pentru voi, ăştia mai iuţi de minte: RAI). Noi aveam rînduială, aveam curent, aveam ghezăş (tren, în româna voastră), aveam şi ieşire la Balaton. Stăteam liniştiţi, poate că aveam capitala la Viena, poate la Budapesta, şi nu trebuia să mai trecem munţii ca să venim la Bucureşti. În plus, făceam Caritas-ul numai pentru noi şi ne bucuram de viaţă cumpărînd bunătăţi de la METRO-ul din Szeged!

P.S. Bunicul meu, Ioan Morar, din comuna Apateu, judeţul Arad, o mers pe jos, împreună cu un consătean, pînă la Blaj, în1918. Şi o zis că vrea Unire. N-am dreptul să mă plîng, nu?!